Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, i-a vorbit premierului chinez Li Keqiang, cu care a avut o întâlnire la Beijing, despre necesitatea unei “colaborări mai puternice” pentru a determina originile COVID-19 şi a cerut ca aceasta “să aibă la bază ştiinţa şi dovezi”, transmite duminică EFE, potrivit Agerpres.

Într-un mesaj publicat sâmbătă seara pe profilul său oficial de Twitter, Tedros i-a mulţumit lui Li pentru sprijinul oferit în vederea “consolidării OMS” şi a menţionat că a vorbit cu el despre intensificarea campaniilor mondiale de vaccinare, pentru a reuşi ca 70% din populaţia globului să primească serul anticoronavirus.

“Solidaritatea este cheia pentru a garanta accesul şi caracterul accesibil al vaccinurilor”, a adăugat el.

După întrevederea de sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe din China a publicat un comunicat în care menţionează că Tedros a declarat că “OMS aderă la principiile ştiinţifice pentru anchetarea originilor virusului şi se opune politizării”acestui proces.

În ceea ce-l priveşte, Li a cerut “unitate şi cooperare” în lupta mondială împotriva SARS-CoV-2 şi a fost de acord cu privire la importanţa accesibilităţii atât din punct de vedere al costurilor, cât şi al disponibilităţii vaccinurilor pentru “a forma o barieră umanitară”….citeste INTEGRAL aici

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *