În urma perchezițiilor efectuate și activităților procedurale desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, s-a stabilit că persoanele bănuite, prin forțarea ușilor de acces ale cavourilor, ar fi pătruns în interior, de unde ar fi sustras bunuri.

De asemenea, persoanele  au fi săvârșit 24 de fapte, în 5 localități, din județul Teleorman.

La locuințele persoanelor bănuite, au fost descoperite bijuterii și bani.

Bunurile furate în urma săvârșirii infracțiunilor ar fi fost valorificate în municipiul București.

Cele 5 persoane bănuite au fost prezentate instanței de judecată, care a dispus luarea măsurii arestării preventive față de acestea, pentru 30 de zile.

“Reamintim că, la data de 25 ianuarie 2022, poliţiştii din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Teleorman şi Giurgiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Videle, au efectuat 5 percheziţii, în judeţul Giurgiu şi în municipiul Bucureşti. În activităţi, au fost angrenaţi poliţiştii de investigaţii criminale, de ordine şi siguranţă publică şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Teleorman şi Giurgiu”, a transmis IPJ Teleorman.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *