Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea a solicitat conducerii Colegiului Naţional “Alexandru Lahovari” din municipiul reşedinţă să analizeze în comisia de disciplină cazul unui profesor de ştiinţe socio-umane care a fost înregistrat de elevi la o oră de curs în timp ce ar fi făcut afirmaţii jignitoare la adresa femeilor, anunță Agerpres.

Inspectorul şcolar general, Mihaela Andreianu, a declarat vineri că inspectorii şcolari au discutat deja atât cu profesorul în cauză, cât şi cu elevi din clasele la care acesta predă, iar acuzaţiile de misoginism care i se aduc nu se confirmă, însă limbajul folosit de acesta nu ar fi unul potrivit.

“Din discuţiile pe care le-am avut încă de ieri (joi – n.r.) atât cu profesorul, cât şi cu elevi de la clase la care dumnealui predă, a reieşit că ceea ce se aude pe înregistrare a fost scos din context. Profesorul încerca să le explice elevilor sexismul şi misoginismul, la finalul expunerii adăugând că glumeşte. Partea aceasta nu se mai aude însă pe înregistrarea postată pe canalul de YouTube. Dar chiar şi în situaţia aceasta, limbajul folosit este nepotrivit pentru un cadru didactic, motiv pentru care inspectorii şcolari vor merge în inspecţie la orele dumnealui pentru a vedea cum se desfăşoară acestea. Am solicitat şi conducerii şcolii să analizeze cazul în comisia de disciplină, iar în funcţie de concluziile la care se va ajunge se vor decide şi măsurile care se vor lua”, a precizat inspectorul şcolar general vâlcean.

În apărarea profesorului a venit Consiliul Şcolar al Elevilor din cadrul Colegiului, care a realizat o anchetă proprie în acest caz, cu declaraţii de la elevi ai acestuia, pe care le-a transmis presei.

“Sunt sigură că eu mă aud în înregistrare, ceea ce atestă că am fost la oră. Discuţia a fost scoasă din context, domnul profesor atacase de fapt sexismul şi misoginia, fiind ironic şi luând în derâdere argumentul expus în partea înregistrată. Domnul profesor Vasiloiu a fost întotdeauna un model pentru elevi, comportându-se etic la toate orele noastre”, a declarat o elevă de clasa a XII-a, citată în comunicatul transmis de Consiliul Şcolar al Elevilor din Colegiul ”Lahovari”.

Înregistrarea în cauză a fost postată pe YouTube, miercuri, de “Alina”, cu explicaţia “Profesorul Vasiloiu Virgil de la Colegiul Naţional ‘Alexandru Lahovari’, Râmnicu Vâlcea, în timpul orelor de ştiinţe socio-umane, ne învaţă că femeile nu au drepturi, ele au drepturi de handicap”, iar profesorul se aude spunând: “Ştiţi că în Marea Britanie, de vreun an de zile, s-a schimbat legislaţia în sensul acordării drepturilor animalelor. Am dat drepturi, noi, bărbaţii, că noi dăm drepturi, restul sunt degeaba. Noi bărbaţii suntem Dumnezeu pe pământul ăsta. Femeile nu sunt, că au drepturi, deci sunt handicapate”.

Sursa: stiripesurse.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *